Susan Harrison este o scriitoare și artistă canadiană care a scris toată viața cărți de non-ficțiune, a publicat primul ei roman “Soția tăcută” în 2013 și a murit la scurt timp după aceea fără să se poată bucura de imensul succes al cărții.
Cartea a apărut la noi în 2014 și o puteți găsi în colecția editurii RAO.
E vorba de un cuplu matur, trecut prin mulți ani de relație, unde bărbatul își bagă puțulica în tot ce mișcă și femeia se preface că nu vede, până când, într-o zi, nu mai suportă și îl ucide. Pot să vă spun asta fără să fie vreun spoiler pentru că oricum aflați informația încă din primele pagini, ca să nu mai zic că geniile care au creat coperta cărții au băgat un efect de sânge “a la anii 80’” care se scurge în nesimțire din I-ul de la soție și primul t de la tăcută.
Pe pagina a doua, imediat ce ai dat foaia găsești următorul citat: “Cu alte cuvinte, habar nu are că viața ei a ajuns acum la o culme,că forța ei tinerească - pe care cei douăzeci de ani de căsnicie cu Todd au erodat-o puțin câte puțin - se apropie de stadiul ultim al dezintegrării, că ideile ei despre cine este ea însăși și despre felul în care ar trebui să se comporte sunt mult mai puțin ferme decât își închipuie, dat fiind că doar de câteva luni va fi nevoie pentru a face din ea o ucigașă”.
Cartea e un thriller psihologic și nu am ce să-i reproșez dar nici nu mi-a plăcut. Nu înțeleg cine a desemnat-o thrillerul psihologic al anului sau dacă au trecut asta pe copertă la mișto, dar sunt de părere că nu are nimic suficient de interesant sau original ca să poată fi reținută mai mult de o săptămână de când ai citit-o. E exact genul de carte care îți rămâne în bibliotecă cu singurul scop să mai fie din când în când ștearsă de praf, pentru că nu ști ce altceva să faci cu ea.
Cu toate astea mi s-a părut interesant modul în care a prezentat povestea din ambele perspective: soț-soție, cel puțin până în momentul în care soțul e căsăpit.
Relația lor defectă e mult prea exagerată să pară reală. La un moment dat soția se preface că nu știe de relația soțului cu o tânără studentă pe care a lăsat-o însărcinată chiar dacă e evident că a aflat. Crima e banală, deși ultimele momente de viață ale soțului sunt frumos descrise, și întorsătura de la final e previzibilă pentru orice consumator de literatură sau filme de gen.
Având în vedere că a avut succes, îmi imaginez că o să îi cumpere cineva drepturile de ecranizare și urmează să vedem povestea și la cinema, cu Gwyneth Paltrow în rolul soției criminale și Jude Law în rolul soțului fustangiu pe cale să fie ucis. Ba chiar, în cazul ăsta, s-ar putea să fie filmul mai bun decât cartea.
O recomand numai celor care sunt fani ai literaturii de gen, în rest cred că nu merită atenția și nici banii ținând cont că ai noștrii au scos o ediție cartonată și cer 40 de lei pe ea.
Voi ce părere aveți, ați citit cartea? Dacă da, cum vi s-a părut?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu