Cum să evadezi

Bun, te-au prins! (nenorocitule…) Acum, toată viața ta se concentrează într-o singură opțiune: evadarea. De ce evadarea? Probleme sunt multe, ascult-o un pic pe Elena Udrea (https://youtu.be/X6z8Tllk8Rc) Cum să trăiești în halul ăsta, cu sânii lipsiți de susținerea necesară și cu sfârcurile la vedere? E clar, trebuie să evadezi, dar ce presupune asta? Cum trebuie să te transformi? Ce fel de om trebuie să devii ca să poți duce până la capăt asemenea plan?

Mai întâi ar trebui să știm de ce te afli în pârnaie. Dacă ai făcut nasoale, ai dat în cap, ai furat sau ești înscris într-un partid, atunci mai bine rămâi în inchisoare, până la urmă, ai căutat-o cu lumânarea. (poți oricând să scrii o carte). Dacă, în schimb, ești deținut politic, te-au arestat comuniștii că aveai bani și erau geloși pe valoarea ta, te-au arestat naziștii că erai evreu, sau ești prizonier de război atunci poți considera că ești îndreptățit să evadezi. Într-un fel, e datoria ta să o faci, e o formă de protest, e un act de denunțare a sistemului putred care te-a băgat aici.

Mai e ceva: doar pentru că ești îndreptățit să evadezi, nu înseamnă că o să o faci. E nevoie de un anumit tip de om cu o personalitate aparte și ar trebui să cunoști asta înainte să îți faci planul.

Evadatul e un independent, un om care nu acceptă o situație, un proscris dispus să lupte cu autoritățile și să fie vânat de ele, un pelerin care tânjește după libertate.

Dacă ai toate calitățile necesare și, în plus, ești dispus să-ți riști viața, îți asumi fără regrete faptul că sunt șanse mari să mori în timp ce evadezi, atunci poți începe să-ți faci planul. Pe parcusul istoriei, oamenii au abordat mai multe metode de evadare din care ai de ales: poți săpa un tunel pe dedesuptul închisorii, te poți strecura prin canalele de scurgere, poți sări peste zidul închisorii (confecționându-ți sfori, cârlige și alte necesare), poți profita de un moment de neatenție al gardienilor, poți fugi pe ușă sau poți, pur și simplu să ieși la pas pe ușă în timp ce naziștii te salută respectuos și tu ești deghizat în gardian. (s-a întâmplat). Alege cu grijă varianta care ți se potrivește mai bine ținând cont de următoarele:

În momentul în care prizonierul s-a hotărât să evadeze, îl va cuprinde un fel de febră a ideii în sine. În timp ce își construiește planul, universul lui se modifică în funcție de plan. Relațiile lui cu colegii de lagăr/închisoarea se schimbă, devine important cum îl poate ajuta un coleg, dacă e turnător sau dacă e dispus să își riște pielea pentru libertatea altuia. Și tu vei privi la fel lucrurile. Ai nevoie de sfori, cuțite, mâncare pentru mai multe zile, haine, bani, adică ai nevoie de ceilalți. Valorile tale se vor schimba cu mult înainte să faci primul pas în libertate. Întrebările mai importante sunt: cât ești de dispus să rănești sau chiar să ucizi alți oameni (fie ei și gardieni), și cât de mult te deranjează faptul că, după evadarea ta, cel mai probabil, lucrurile se vor înrăutăți pentru ceilalți. (controale mai stricte, pedepse mai aspre etc.) Pe scurt, trebuie să știi întotdeauna de ce, cum și unde vrei să evadezi, altfel nu are nici un rost.

Din nenumărate cărți scrise de fugari, s-a făcut un fel de decalog al evadării, adică 10 informații de care ar trebui să ții cont:

1. Orice individ care are simțul orientării și dorința de libertate trebuie să încerce să evadeze

2. Fugarii să nu se deplaseze decât noaptea, la adăpostul întunericului,

3. În timpul zilei, să stea ascunși în refugii ingenioase.

4. Să fie evitate spațiile vizibile și aglomerate (orașe, sate)

5. Să fie evitate drumurile oficiale, podurile, viaductele

6. Evadații trebuie să aibă la ei ciocolată, zahăr și apă (nu pâine sau carne întrucât aceste alimente pot fi detectate de câini)

7. Evadații trebuie să aibă îmbrăcăminte civilă

8. Drumurile să fie alese în așa fel încât fugarii să se poată ascunde la orice semn de pericol

9. Fugarii să evite frontierele sau obiectivele supravegheate oficial

10. Înainte de a contacta un om „liber” (posibil intermediar), evadații să se asigure să acesta este de încredere.

Filozoful Emmanuel Levinas considera că evadarea în general (nu numai dintr-un spațiu totalitar, punitiv dar chiar și atunci când te deconectezi, evadezi în literatură sau film) definește chiar ideea de ființă, pentru că pleacă de undeva și ajunge altundeva, traseul parcurs implică o transformare a omului, evadatul iese dintr-o piele veche și se înnoiește.

Am văzut deja cum ideea de evadare transformă omul chiar și înainte să facă planul. Transformarea aceasta continuă și după evadare într-un mod spectaculos. Faptul că nu mai ești în închisoare nu înseamnă că ești liber. Din închisoarea mică ajungi în închisoarea mare. Vei fi căutat, vei fi vânat. (de exemplu, dacă ai scăpat dintr-un lagăr din Germania nazistă, acum trebuie să fugi din Germania). Fără să știi cine te poate trăda sau nu, fără să poți risca să intri în orașe, vei deveni, forțat, un maratonist, vei parcurge distanțe enorme pe jos. Călătoria asta te va schimba, îți va adânci povestea vieții. De unul singur, vei avea mult timp să meditezi, vei fi forțat să te adaptezi constant. Una e fuga evreului prin Germania nazistă, alta e fuga prizonierilor francezi prin Indochina, a soldaților americani prin Vietnam sau a evadaților din gulag prin stepa și tundra siberiană.

Un exemplu de fugă incredibilă este al celor șapte deținuți politici evadați din Gulagul sovietic care, timp de un an, au traversat îm marș forțat Siberia, Mongolia, China și Tibetul, ajungând până în India. Pentru ei, cea mai dificilă parte a fost obținerea hranei, în special în etapa în care au traversat deșertul Gobi, hrănindu-se cu orice, inclusiv șerpi veninoși cărora le tăiau capul pentru a arunca veninul. În afară de hrană, pentru ei, cea mai grea încercare a fost străbaterea Himalayei, fără hainele sau echipamentele adecvate. Trei dintre ei au murit pe drum. Cei care au supraviețuit nu mai erau oamenii care porniseră în urmă cu un an.

Poate că, în cazul tău, drumul nu va fi la fel de dificil, dar un lucru e clar: în momentul în care decizi să evadezi, lași în urmă și omul care erai, cu toate credințele și valorile lui. E o decizei grea, dar, dacă o faci și ai norocul să treci cu bine prin toate etapele, există un final fericit, simbolic, la fel ca toată călătoria ta. O să-l citez integral din carte: (pg 37)

Toate informațiile prezentate aici, împreună cu multe altele, inclusiv exemple concrete de evadări, un portret psihologic al fugarului, evadări faimoase din istorie și evadări din închisorile românești le găsiți în cartea doamnei Ruxandra Cesereanu „Fugarii. Evadări din închisori și lagăre în secolul XX” apărută recent la editura Polirom și pe care v-o recomand cu căldură.

Cât despre evadările românești, una dintre cele mai spectaculoase este cea a deținutului Ion Ioanid, povestită pe larg în cartea sa: „Închisoarea nostră cea de toate zilele” despre care am mai vorbit acum 2 ani. (link în descriere)

Ioanid a fost un deținut politic care, împreună cu un grup de alcătuit, inițial din 14 deținuți, a evadat din mina Cavnic. Pregătirea este impresionantă. Oamenii studiază spațiul, paza lagărului de muncă, fac rost de alimente, cuțite, așteaptă timpul favorabil și fug printr-un puț de mină nesupravegheat de gardieni. Călătoria lui Ioanid trece prin munți, de la Cavnic la Iacobeni și apoi cu trenul până în București. În total, evadarea a durat 100 de zile, dar, din păcate, nu a reșit să plece și din țară, așa că, într-un final, a fost prins. Va fi eliberat în 1964, împreună cu toți deținuții politici și va pleca în Germania în 1969. Povestea lui este emoționantă și merită să o citiți.

Cam atât pentru astăzi, nu uitați: dacă doriți să apăreți la finalul unui clip Zaiafet, filmați-vă spunând formula magică și trimiteți-mi clipul pe adresa din descriere. Până data viitoare, nu uitați să vă abonați, să dați un like și mai ales un share clipului ăsta pe facebook….