Ce spune SCAUNUL tău despre TINE?

Fraților, încetul cu încetul, canalul Zaiafet se apropie de întrebările cu adevărat importante, întrebări care coboară adânc în puțul gândirii și scot la suprafață zeama dulce a esenței vieții. Astăzi ne întrebăm cât de multe informații despre omenire ar putea afla o specie extraterestră dacă tot ce ar avea la dispoziție sunt poze cu scaunele noastre?

Dacă îți imaginezi că scaunele pe care stăm, aceste suporturi ingenioase de cur, nu spun mare lucru despre noi, te înșeli.

Mai ții minte schema aia simpatică a evoluției de la maimuță la om modern care stă pe net? http://marccortez.com/wp-content/uploads/2012/04/evolution.jpg  Ei bine, de fapt, în ultima etapă, scaunul pe care stă omul ăla e un obiect cel puțin la fel de interesant ca PC-ul la care lucrează.

Pentru arhitecți scaunul reprezintă o provocare de design, e un obiect care dispare atunci când e folosit. Omul înlocuiește scaunul așa că scaunul ideal ar trebui să fie comod, să arate bine atunci când nu este folosit și să devină invizibil atunci când stă cineva pe el. Aproape toți arhitecții faimoși au proiectat și scaune. Aș putea să vă arăt scaune faimoase cum e de exemplu ăsta, creat de Gaudi dar mai bine trecem în revistă scaunele mai ciudate de pe lumea asta, cum e scaunul caracatiță, scaunul valiză, scaunul cerb, scaunul iepuraș, scaunul cactus, scaunul picior peste picior și, bineînțeles, scaunul craniu. http://www.boredpanda.com/creative-chair-design/ Ideea e că sunt multe scaune pe lumea asta și tot nu avem destule.

Nevoile noastre de scaune, scănoile noastre, se schimbă mereu. De exemplu: pe vremuri, cafenelele din București erau pe stil turcesc, oamenii stăteau pe pernuțe și fumau narghilea toată ziua (poziția adoptată era: tolănit, fără ceas, fără program, fără prea multe lucruri de făcut în afară de suptul viguros din muștiucul narghilelei), apoi s-au transformat în cafenele pe stil occidental făcute să stai la discuții (aici se poate sta pe scaun sau în picioare pentru câtva timp și proprietarul cafenelei își pune probleme legate de numărul de mese, numărul de scaune etc) și acum sunt locuri unde poți munci în liniște (măsuțele mici, rotunde și cochete se transformă în mese cu o suprafață mai mare, pe care poate sta un laptop, se aleg scaune care să îmbine cât mai armonios eleganța cu ergonomia și proprietarul are grijă să instaleze prize pe lângă mese și să aibă o conexiune bună la internet). Din moment ce oamenii folosesc spațiile în mod diferit e normal ca mobilierul spațiilor să evolueze și să se adapteze constant la nevoile noastre.

De fapt, chiar acum suntem în plină revoluție a scaunelor. Conform studiilor recente, statul pe scaun pentru mai mult de trei ore/zi e la fel de nesănătos ca fumatul, așa că ar trebui să fim mai preocupați de cum și cât de mult stăm. Designerii și arhitecții lucrează de zor la scaune în formă de bilă medicinală, birouri pentru stat în picioare, birouri cu bandă de alergat ș.a.m.d. În câțiva ani, scaunele ar putea să se transforme, să devină de nerecunoscut. Scaunele ergonomice, cele de birou, de bar etc. sunt create special pentru a satisface anumite nevoi, dar lucrurile nu au stat întotdeauna așa.

Pe vremuri, cel mai important scaun era tronul și nimănui nu-i păsa cât de confortabil e. Ce e important la tron e cum arată, trebuie să impună respect, să fie impozant chiar și în absența regelui, să-i țină locul în timp ce e plecat ăsta la război. Nu coroana, tronul e cel mai important obiect regal. (de aia capitala se mai numește și „cetatea de scaun”). În „Uzeala tronurilor”, cel mai popular serial din momentul de față, o mulțime de dubioși se luptă pentru onoarea de a sta pe mega tronul ăla din săbii. În realitate, fiecare tron are o poveste interesantă.

Pe vremea romanilor existau două tronuri: cel rezervat împăratului și cel rezervat zeiței Roma (ale cărei statui erau așezat pe tron și venerate).

Poate cel mai important tron al tuturor timpurilor este cel găzduit de Westminster Abbey din Londra. https://en.wikipedia.org/wiki/Coronation_Chair A fost construit în secolul 13 și, în ultimii 700 de ani, toate capetele regale din Anglia au fost încoronate stând pe tronul ăsta. (cu o excepție). E cel mai vechi obiect de mobilier din Anglia și, în același timp, obiectul cu una dintre cele mai interesante istorii. Timp de șapte secole, a fost scos din catedrală doar de două ori, unii au încercat să-l detoneze în 1914, mulți alții au încercat să-l fure, se credea că are puteri magice (unii încă mai cred asta) ș.a.m.d.  (link în descriere dacă vreți să aflați mai multe)

Toată afacerea asta cu tronurile și importanța scaunelor s-a târât încetul cu încetul și în epoca modernă, chiar dacă are o formă diferită și anume scaunul directorului: trebuie să fie mai mare și mai scump ca scaunul secretarei indiferent cât de slab e directorul sau cât de grasă e secretara. Tot de aia există și limuzină, costume scumpe, mobile aurite și alte asemenea vrăjeli: jucăriile de genul ăsta dau senzația de importanță și impun respect, atâta timp cât rămâi în limitele bunului simț (e greu să fi luat în serios când ți-ai construit ditai măgăoaia de clădire, ți-ai trecut numele în litere mari și aurite deasupra ei și ți-ai aurit toată casa așa cum a făcut Donald Trump).

Importanța scaunului era așa de evidentă pentru strămoșii noștrii că ne-a pătruns și în limbă: un om chibzuit e un om „cu scaun la cap”, un om care și-a pierdut funcția e un om care „și-a pierdut scaunul”.

Pe scurt, până mai alatăieri, scaunul nu era construit pentru a servi nevoilor omului ci pentru a-i sugera funcția. Erau scaune de directori, scaune de manageri, scaune de secretare ș.a.m.d. Toate s-au schimbat în 1992 când a apărut scaunul Aeron. Era fabricat în doar trei dimensiuni: mic, mediu și mare și a schimbat complet dinamica muncii, a transformat biroul într-un spațiu ergonomic ogranizat pe principii egalitariste. Toți muncitorii erau egali în scaunul Aeron. Deși era scump, cererea pentru Aeron a crescut exponențial în foarte puțin timp de la lansare. Asta pentru că, abia în 1992 a putut lumea să se așeze comod la birou și, de atunci încoace, nimeni nu și-a mai dorit altceva. În loc să-și mai pună probleme de genul „ce spune scaunul ăsta despre importanța mea și a funcției mele?” oamenii au început să se întrebe: „cât de comod e scaunul ăsta?”. Aeron a revoluționat industria scaunelor și, din 1992 încoace, modelul a fost copiat și îmbunătățit de nenumărate alte companii. Încă mai există scaune mari, grele, legate în piele și bătute în cuie aurite, făcute să impresioneze dar nu mai au nici pe departe aceeași importanță ca înainte.

Și uite așa, într-un mod ciudat, istoria scaunelor noastre devine o mică istorie a valorilor noastre pe parcursul timpului și a felului în care ne tratam colegii de muncă. Dacă o specie extraterestră ne-am analiza doar scaunele, ar putea trage destul de multe concluzii.

Cât despre români, știm exact perioada în care boierii noștrii au schimbat pernele pe scaune. Am găsit un pasaj simpatic despre asta în cartea doamnei Constanța Vintilă Ghițulestu „Patimă și desfătare”:

„O mărturie din 1830 ne atrage atenția că boierului îi este foarte greu să se acomodeze cu înlocuirea confortabilelor sofale cu mobile vieneze sau venețiene, țepene și rigide: ”aparținând și el (Constantin Cantacuzino) înaltei aristocrații române, se cerea să imiteze moda europeană și deoarece casa sa era frecventată și de germanii ruși, și-a aranjat-o cu mobile moderne căci portul european nu prea se potrivea cu divanele turcești late, pe care oamenii se așterneau fără papuci. [mi se pare interesant cum vizita ocazională a unor occidentali îi făcea pe boieri să-și schimbe mobilierul și stilul de viață.] Vizitându-l odată [...] de abea mi-am putut reține râsul întrând în odaia lui, unde am văzut vreo zece boieri fumând din niște ciubucuri lungi, însă șezând fiecare turcește lângă câte un scaun pe jos, dar cu jobenul pe cap și cu aripile fracului tăvălite pe dușumelele odăii!. Cantacuzino însuși ședea pe canapea, însă celorlalți boieri le venea mai bine să stea pe pământ cu picioarele încrucișate după moda veche și fiindcă pe atunci nici turbanul nu se lua de pe cap, uitaseră să-și ia jobenul”.

Deși multe obiecte de astăzi au fost folosite de oameni timp de mii de ani, nu toate au o istorie așa de interesantă. Furculița, lingura și cuțitul (de exemplu) au rămas relativ neschimbate timp de mii de ani și indiferent cât de mult încearcă unii să scoată ceva nou, nu le iese. (presupun că instrumentele astea simple și-au atins foarte repede gradul maxim de utilitate)

Un alt exemplu de obiect neschimbat e cartea. Așa cum e ea, cartea rămâne cea mai eficientă metodă de transmitere a informației chiar și în epoca internetului. (nu intru în detalii, e un subiect pentru alt clip).

Asta nu înseamnă că scaunul e singurul obiect care spune ceva despre oamenii care l-au construit. Mi se pare interesantă și evoluția instrumentelor muzicale (de la mandolină la chitară acustică și chitară electrică), evoluția costumelor de baie sau istoria machiajului (care spune foarte multe despre ce ni se părea atrăgător la un moment dat).

Întrebarea clipului e: ce obiect folosit de noi astăzi va avea o evoluție interesantă în următorii 100 de ani și de ce?

Lăsați răspunsul în rubrica de comentarii, dacă v-a plăcut clipul, nu uitați să vă abonați, să-i dați un like și mai ales un share pe facebook...