4 basme clasice (în varianta horror originală)

  Cunoști povestea copiilor abandonați în pădure, apoi momiți cu dulciuri către cabana vrăjitoarei unde tanti plănuiește să-i îngrașe și apoi să-i fiarbă în oala ei zepter specială pentru fiert copii?

    Ei bine, dacă Hansel şi Gretel ți se pare nepotrivit pentru minori, imaginează-ți că varianta asta e cumințică pe lângă versiunile originale ale poveștilor tale preferate de când erai copil.

    În prima versiune italiană scrisă în 1636, frumoasa adormită e trezită din somn de pupicul gentil al unui prinț. Glumesc! Nu era adormită, era în comã, ca sã nu mai zic cã e violată de unu care, după ce se distrează cu ea, își trage șlițul și pleacă. Fata rămâne  tot în comă, naște și abia apoi se trezește de la durerile nasterii. Ca să nu mai zic că,  în varianta scoțiană originală a Cenuşăresei, mama vitregă, disperată,  taie călcâiul și degetele de la picioarele fetelor ei ca sa poată încăpea pantofiorul. Și toți au trăit traumatizați până au murit prematur de gripă sau alte nasoale de care se murea pe vremea aia. Somn ușor, vise plăcute!

    Evident, întrebarea e: e de ce ai spune asemenea povești copiilor tăi?

    Basmele copilăriei noastre provin dintr-o tradiție orală în care adulții povestesc copiilor și celorlalți adulți povești pe care le-au ascultat și ei la rândul lor. Asta pentru că a fost odată ca niciodată o vreme, pe când stră-stră-bunică-ta mai avea vreo 300 de ani până sa se nască, în care familiile trăiau la grămadă într-o singură cameră și copii nu erau tratați ca niște minți inocente ci ca mici adulți care se apropie cu pași repezi de ziua nunții,  undeva între 12 și 16 ani.

În plus, din moment ce toți trăiau înghesuiți la un loc, copii aveau acces direct la ce înseamnă viața adultă, de la bețiile și violența în familie la animalele ucise și pregătite în fața lor. Ținând cont de toate astea, poveștile nu mai par așa de deplasate, nu?

    Doi tipi sunt în mare parte responsabili cu variantele soft ale poveștilor din zilele noastre și nu e vorba de frații Grimm. Primul este italianul Giambattista Basile care a scris "Lo cunto de li cunte" (Povestea poveștilor), o colecție de 50 basme în dialect sicilian publicate în 1636.

    Celălalt gagiu, adevărata cireașă din vârful de frișcă de pe tortul poveștilor este francezul Charles Perrault, care, în 1697, publică un volum mic conținând 8 basme dintre care 7 au devenit, în mod surprinzător, basme clasice: Cenuşăreasa, Scufița Roșie,  Barbă Albastră, Motanul încălțat, Frumoasa din pădurea adormită,  Prințul broască și Tom degețel.

    Așa că închideți lumina, trageți pătura pe voi și hai să vedem cum erau povestite basmele copilăriei noastre cu vreo 3 secole în urmă:

1. Frumoasa din pădurea adormită.

    La nașterea ei, profeția spune că va muri otrăvită cu o așchie de fuior. Deși, speriat, tatăl ei aruncă toate fuioarele din casă,  frumoasa lui fetiță pe nume Talia se înțeapă din greșeală cu o așchie sub unghie și cade moartă.

    Tatăl, îndoliat, îi așează trupul neînsuflețit pe un tron de catifea sub un baldachin de dantelă după care închide casa și  părăseşte pădurea pentru totdeauna.

    Într-o zi, un rege (că doar nu un contabil) vâna în pădure când șoimul cu care vâna s-a pierdut. Așa vânau regii și baronii locali pe vremea aia : cu șoimul. Regele, convins că pasărea a zburat într-o casă părăsită, intră printr-o fereastră și o descoperă pe Talia. Inițial se gândește: "Hmm ... ce bunăciune crocantă de pădure.  N-ar fi rău dacă aș trezi-o pentru una mică și regească. " Așa că țipă la ea, dar fata nu se trezește. Înflăcărat de farmecul ei, a dus-o într-un pat și a "cules fructele dragostei" Normal, ce era să facă omul, să se abțină? După ce a violat-o în timp ce dormea a lăsat-o acolo și s-a întors în regat fără sa se mai gândească la ea.

    La 9 luni după noaptea de amor, Talia naște gemeni, un băiat și o fată, care imediat au început sa sugă țâță.

    Într-o după-amiază, unul dintre sugari ratează sfârcul şi-ncepe să sugă într-un deget. Trage atât de tare din deget, ca așchia otrăvită a Taliei țâșnește din corp. Adolescenta se trezește părăsită în casă cu 2 copii de hrănit. Din fericire pentru ea, zânele îi aduc de bucate pe masa din grădină.

    Deodată, regele își amintește plăcută aventura cu fata adormită și pornește o noua vânătoare în acele ținuturi.

    Când o descoperă pe tânăra femeie cu cei doi gemeni, este încântat și îi povestește Taliei cine e și ce s-a întâmplat. O mare legătură și o prietenie puternică s-a format între cei doi, care au rămas câteva zile împreună.

    Când a plecat, regele i-a promis că va trimite pe cineva după ea și după copii.

    Înapoi acasă, noapte de noapte, regele murmură în continuu numele Taliei și al copiilor săi: Soare și Lună.

    Soția regelui, adică regina despre care regele a uitat să îi povestească Taliei, devine suspicioasă și îl miluiește pe unul dintre oamenii regelui să îi povestească cine este această Talia. Apoi trimite un mesager să o aducă pe Talia, la invitația regelui, în palat.

    Talia își ia gemenii bucuroasă și se pleacă la drum. Când mica familie orfană de tată ajunge la palat, regina poruncește bucătarului să taie copii și să gătească din ei  mai multe feluri pentru rege.

    La masa de seară,  regele este foarte încântat de plăcintele cu carne atent asezonate în timp ce regina îl îmbie să mănânce spunând: "Mănâncă, mănâncă. Mănânci ce-i al tău..."

    Regele, obosit de repetarea frazei de către regină se răstește la ea: "Bineînțeles că mănânc ce-i al meu, tu nu ai adus nimic în această căsnicie!"

    Regina, nemulțumită cu prima ei farsă, spune să i se aducă fata și țipă la ea: "Deci tu ești curva îndrăcit care îmi dă atâtea dureri de cap!"

    Talia încearcă să se apere: "Nu e vina mea, soțul tău mi-a cucerit regiunile cât timp eram adormită"

    Regina răspunde: "Aprindeți rugul și aruncați-o în foc!"

    Fata, disperată, îngenunchează în fața reginei și o imploră să o lase măcar să își dea jos hainele. Regina, un pic uimită, dar dorindu-şi aurul și perlele cusute pe vesmintele fetei, îi îndeplinește această dorință.

    "Dezbracă-te până la piele, voi fi încântată!

    Cu fiecare haină pe care o dezbrăca, Talia scotea câte un țipăt.  Când la final dezbracă ultimul accesoriu, Talia țipă cel mai tare. Oamenii reginei o târăsc pe fată dezbrăcată către rug. În acel moment apare regele (tam-tam-taaaam) care dorește sa afle ce se întâmplă și unde sunt copii lui.

    Regina îi spune că tocmai i-a mâncat și regele începe sa se vaite. Poruncește ca regina sa fie aruncată în foc împreună cu servitorii săi. De îndată ce aceștia erau bine rumeniți, poruncește sa fie ars și bucătarul. Acesta recunoaște că,  în loc să omoare gemenii a gătit carne de miel. Nevasta bucătarului aduce copii. Regele,fericit, sărută gemenii, îl răsplătește pe bucătar cu multe bogății, se căsătorește cu Talia și trăiesc fericiți pană la adanci bătraneți.

    În final, autorul trage concluzia: Lucrurile bune li se întamplă oamenilor norocoși, chiar și cănd dorm.

2. Cenușăreasa

    Prima variantă a Cenușăresei a fost culeasă în Europa de Giambattista Basile și, în ea, Cenușăreasa își pierdea altceva decât pantoful…

    Numele fetiței era Zezolla, care, încă de la început avea tendințe criminale. Aceasta conspiră cu dădaca ei ca să-și ucidă mama vitregă, înșelând femeia să privească într-un cufăr vechi și ucigând-o cu capacul cufărului. Tot ea îl convinge pe tatăl său să se căsătorească cu dădaca la puțin timp după ce aceasta a ieșit din doliu, dar Zezolla este exclusă rapid din viața bună acelor 6 fiice ale noii ei mame vitrege. Muncile la care era supusă includeau frecvent curățarea vetrei de cenușă. muncă de la care i se trage porecla de „pisica cenușăreasă”.

    Cenușăreasa găsește un copac magic din care iese o zână pentru a-i îndeplini o dorință. În loc de abracadabra, cuvintele magice ale Cenușăresei erau „O,copacul meu de aur/Dezbracă-te tu și îmbracă-mă pe mine”.

    Cenușăreasa, îmbrăcată în veșminte strălucitoare, participă la baluri regale la care regele se îndrăgostește de ea. Acesta trimite un servitor după ea, dar servitorul nu o găsește. Îndrăgostit, urlă de nervi: "Pe sufletele strămoșilor mei, dacă nu găsești fata, te voi lovi cu bâta și Îți voi căra şuturi în fund de atâtea ori câte fire ai în barbă".

    Servitorul, văzându-şi interesul, o urmărește pe Cenuşăreasă toată noaptea la următorul bal, după care se agață de trăsură ei. Cenuşăreasa poruncește vizitiului să mâne caii. La o smucitură,  servitorul cade, dar odată cu el cade și ceva ce aparținea fetei și anume un galoş cu talpa de plută,  încălțăminte purtată peste încălțămintea normală de către femeile renașterii.

    Prințul saliva în fața galoşilor în timp ce spunea: "Iată, vă țin și vă îmbrățișez. Și dacă nu pot ajunge la plantă, îi voi adora rădăcinile. "

    Așa că prințul dă o petrecere uriașă pentru toate doamnele regatului și încearcă personal să încalțe galoşii peste pantofii doamnelor până când o găsește pe Cenuşăreasă.

    Dacă povestea lui Basile pune accentul pe romantism și fetişul legat de pantof, majoritatea versiunilor Nord Europene culminează cu o povestire cu o morală sângeroasă despre gelozie.

    În aceste versiuni, Prințul lasă o dâră de smoală în fața sălii de bal și unul dintre pantofii Cenuşăresei rămâne prins. El cutreiera ținuturile încercând pantoful pe picioarele mai multor domnișoare pana când în final ajunge la casa pe care o căuta.

    Când este rugată sa încerce pantoful, sora vitregă cea mare se duce în dormitor, dar, în ciuda tuturor eforturilor, degetul ei mare nu încape în pantof. Mama ei ia cuțitul și îi spune: "Taie-ți degetul pentru că dacă ești regina nu ai nevoie să mergi pe jos!"

    Fata ascultă de mama ei și reușește sa își strecoare piciorul în pantof. Prințul, fericit, o ridică în șaua calului și perechea pleacă să se căsătorească.

    Dar, trecând pe lângă mormântul mamei Cenuşăresei, două păsărele încep să cânte : "Uită-te-napoi/ Este sânge pe pantof/ Pantoful e prea mic / Și cea din spatele tău nu e mireasa ta"

    Se uită înapoi și vede sângele picurând din pantof așa că se întoarce și îi da pantoful celei de-a doua surori. Degetele ei intră în pantof, dar călcâiul îi este prea mare. Mama îi dă același sfat (din moment ce a mers așa de bine prima oară,  de ce sa nu continui?) Și fata își taie o bucată din călcâi,  își ascunde durerea și ajunge și ea pe cal cu prințul.  Păsările bagă același mp3,  Prințul se uita și vede sângele curgând din pantof și ca ciorapul era foarte roșu. Se întoarce și în final o găsește pe Cenuşăreasă cu care se căsătorește,  iar celor 2 surori li se scot ochii ca pedeapsă pentru gelozia lor.

    Aceasta este una dintre poveștile fraților Grimm în varianta originală,  înainte ca traducătorii victorieni sa taie părțile sângeroase.

    Cenuşăreasa este, probabil, cel mai popular basm al tuturor timpurilor, apărând în mai mult de 700 de versiuni de-a lungul a 2500 de ani.

Cea mai veche versiune datează din timpul Egiptului Antic și descrie o prostituată frumoasa îmbăindu-se într-un râu,  un vultur care-i fură sandaua și i-o duce faraonului care începe căutarea proprietarului. Bineînțeles, odată ce o găsește pe Rhodopis,  se căsătorește cu ea.

3. Scufița Roșie

    Scufița Roșie,  în versiunea franceză originală din 1697, este plină de tensiune sexuală,  așa cum este spusă de Charles Perrault, este o poveste sumbră,  plina de suspans și tâlc,  despre fete naive, seduse de "lupi".

    Punctul de vedere al lui Perrault e clar: "Se poate vedea că tinerii, în special fetele cu fețe și corpuri frumoase fac rău când ascultă de toată lumea." Și adaugă: "Cel mai periculos tip de lup este cel politicos, gentil și amabil, cel care întâlnește mademoiselele în casele lor și pe stradă. "

    Perrault începe povestea originală cu o apetisantă descriere a frumuseței fetei, mai ales îmbrăcată cu scufița ei roșie. Se întâlnește cu lupul în pădure iar acesta o păcălește să-i spună încotro se îndreaptă.  Lupul viclean, o ia înainte și prefăcându-se ca e Scufița Roșie o păcălește pe bunica acesteia să îl lase sa intre în casă.  Apoi o devorează și se si se suie în patul bătrânei sa aștepte felul principal.

    Scufița Roșie ajunge cu un coșuleț cu bunătăți. Bate la ușă iar lupul întreabă: "Cine-i acolo?"

    Scufița Roșie,  care a auzit vocea groasă a lupului s-a speriat la început,  dar crezând ca bunica ei e răcită i-a răspuns : "Sunt Scufița Roșie,  nepoata ta. Aduc un coșuleț cu bunătăți trimise de mama." Lupul, pițigăindu-şi vocea, îi spune: "Apasă pe clanță și intră." Scufița Roșie făcu întocmai, iar lupul, văzând-o, se ascunse sub plapumă și spuse:

    “Pune coșulețul pe masă și voni în pat cu mine.”

    Scufița Roșie s-a dezbrăcat, s-a suit în pat unde a fost uimită să descopere cum arăta bunicuța fără haine.

    Îi spuse: “Bunicuțo, ce brațe mari ai!”

    “Ca să te-mbrățișez mai bine, fata mea!”

    “Bunico, ce picioare mari ai!”

    “Ca să alerg mai bine copila mea!”

    “Bunico, ce urechi mari ai!”

    “Ca să te aud mai bine!”

    “Bunico, ce ochi mari ai!”

    “Ca să te văd mai bine, micuțo!”

    “Bunico, ce dinți mari ai!”

    “Ca să te mănânc mai bine!” Și spunând acestea, lupul cel viclean se auncă asupra scufiței și o mâncă. Sfârșit.

    Așa se termină povestea originală a lui Perrault: fără vânători, foarfeci sau alți salvatori. De fapt, Perrault dă dovadă de un umor viclean în povestire, ascuns în faimosul dialog dintre lup și Scufița Roșie. În franceză, fragmentul:

    “Bunico, ce picioare mari ai!”

    “Ca să alerg mai bine copila mea!” conține 2 cuvinte cu dublu înțeles: cuvântul picior poate semnifica și penis și cuvântul alerga este jargon pentru sex.

4. Albă Ca Zăpada

    Măcar o dată în istorie, Disney a repus în scenă un detaliu sângeros lăsat deoparte de majoritatea traducerilor americane ale Albei ca Zăpada.

    Povestea originală a fraților Grimm este ceva mai sângeroasă.

    Regina, care nu mai este cea mai frumoasă din țară, îi poruncește vânătorului să îi aducă inima și limba Albei ca Zăpada. (cum, e mai frumoasă ca mine? Clasic femeie!)

    Odată ce are organele, regina le mănâncă fără să-și dea seama că de fapt se delectează cu organele unui porc mistreț. (se pare că nu era clientă Dristor Șaorma)

    La final, când Albă ca Zăpada învie și se căsătorește cu prințul, regina cea rea participă la nuntă. Este surprinsă când vede o pereche de pantofi de metal încinși în cuptor îndreptându-se spre ea. Regina este forțată să îi încalțe, apoi danseză cu ei până moare.